Volumul consta dintr-o prezentare, in prima parte, a teoriilor privind politicile publice si, mai ales, a problematicii referitoare la evaluarea acestora. Partea a doua aplica o metodologie de evaluare la reforma educationala din Romania. Dupa o configurare a liniilor forte ale domeniului in care are loc evaluarea, cu sublinierea raporturilor dintre tipul de stat si modul in care functioneaza sau, eventual, se reformeaza invatamantul superior, sunt prezentate diferite standarde care ar putea deveni repere pentru o astfel de analiza. in capitolul de evaluare propriu-zisa a reformei invatamantului superior din Romania se procedeaza la o caracterizare institutionala sumara a starii actorilor sociali semnificativi: corpul didactic si studentii. De aceea, evaluarea este insotita de ample referiri la realitatile, fenomenele ori persoanele care au marcat evolutiile acestor ani. Este o evaluare mai degraba sumativa deoarece nu este destinata celor responsabili de gestionarea viitoare a altor masuri de reformare (cu rol formativ), pe cat se doreste a fi un raport de constatare pentru toti cei interesati de cum arata invatamantul superior romanesc in urma aplicarii masurilor de reformare. Toate aceste precizari ofera cheia aplicarii unei carcase teoretice extrem de laborioase si care este nespecifica dezvoltarilor romanesti din stiintele politice. Concluzia evaluarii nu este spectaculoasa: reforma invatamantului superior din Romania a fost conceputa rational de experti romani si occidentali, dupa toate standardele de elaborare a unei politici publice, dar nu a fost aplicata si nu s-a incheiat in aceeasi nota de coerenta. Dimpotriva, masurile de reformare continua, nu numai datorita faramitarii proiectului initial, datorita politizarii ori subfinantarii, inertiei institutiilor, dar si pentru ca natura invatamantului superior impune transformare dinamica. imperativelor de reformare a unui sistem centralizat si invechit, cu continuturi autorist etatiste si atitudini rigide li s-au adaugat necesitatile de adaptare la standardele UE, care la randu-le, se transforma. infaptuirea politicilor nu poate fi caracterizata ca exclusiv rationala, ci, mai degraba, ca un proces de rationalizare. Etapele care se succed in cadrul unei politici publice presupun constrangeri sociale, politice, economice. Drept urmare, procesul in sine nu poate fi cu usurinta surprins integral printr-un model rational. Alaturi de caracteristicile problemelor, de contextul activitatilor determinate de analiza, cadrul politic este definitoriu.