LUMINA (Light) - M John Harrison

ETA: sfârşitul lunii septembrie.
În Londra anului 1999, Michael Kearney explorează un calculator cuantic şi comite crime sperînd să scape de entitatea care îl bîntuie, Schrander-ul, într-un viitor care încă nu există, o lume cuantică pe care speră să o acceseze printr-o breşă în spaţiu-timp.
În acest viitor, Seria Mau Genlicher a renunţat la trupul uman pentru a se contopi cu o navă interstelară ale cărei matematici conduc şi modelează materia la comandă pe baza „formulei” Tate – Kearney. Şi s-a transformat într-un pirat spaţial inuman, bîntuit de amintiri pe care bănuieşte că nu ar fi personale şi care se luptă de-a şoarecele şi pisica cu autorităţile care au angajat-o.
În acelaşi viitor, Ed Chianese, un aventurier - care a pilotat nave cu flux reversibil, a străbătut vechi labirinturi extraterestre, a surf-at pe anvelope stelare şi are un trecut întunecat care se intersectează cu cel al lui Seria Mau, s-a transformat dintr-un supravieţuitor într-un avatar care trăieşte ca o legumă, dependent de bizare visuri oferite de tehnologie şi este dator - vîndut cui nu trebuie.
Lectura este cursivă dar nu este potrivită pentru ora de culcare. Este provocatoare şi lucidă. Ca o dimineaţă de primăvară, însorită şi rece.
„Lumina” a primit James Tiptree Jr. Award în 2002
comentarii
daca ma intrebi de Viriconium iti zic :-)…de Cataratori nu prea…nu e chiar una din prioritatile mele la momentul de fata…oricum, Harrison nu numai ca pare dar e un autor serios si nu ma indoiesc ca romanul Cataratorii se ridica la acelasi nivel literar cu celelalte romane ale sale…
Kyodnb pe mine m-ar interesa ce parere ai avut despre Viriconium, as vrea sa vad cum e privita cartea de catre cineva din tabara cealalta.
da…si pt mine tabara era un semn de intrebare
ca si constructie si stil de expunere a povestirii viriconium e destul de greoaie si obositoare…dar din cate am vazut cam asta e stilul lui Harrison (crezi ca Light se va citit asa usor?)…ai citit-o cap-coada? povestea mi s-a parut destul de ok…m-a tinut “conectat” si nu am regretat timpul pierdut…
poate depinde si de gusturi…
Cap-coada nu. Prima povestire (aici n-au fost probleme) si o parte din a doua povestire (dupa cateva zeci de pagini m-am declarat infrant de stilul bombastic si am capitulat). Care povestire ti s-a parut cea mai accesibila si care a fost cea mai greu de digerat?
Din cate am aflat “Light” o da pe suprarealism iar suprarealismul fie ma lasa indiferent fie ma enerveaza. Oricum o sa fac rost de ea in format electronic, o sa citesc cateva capitole si apoi ma decid. Cred ca ambele carti nu sunt pe gustul meu tocmai pentru ca ofera mai mult decat astept eu de la o carte SF. Ciudat.
Din punctul meu de vedere Viriconium este o carte interesanta si chiar te prinde dupa ce te afunzi tot mai mult in pagini.La o scala de 1 pina la 10 ii dau nota 8.
@Ygg-Hai sa facem un fel de intrecere,deja ai pus bazele a doua tabere,ce carti plac uneia si ce carti plac celeilalte,totul cu note.
din cate retin, in ultima parte a cartii se cam lungea cu descrierile si actiune mai slabut…
nu e o idee rea o consultare electronica, in prealabil..cred ca asa o sa fac si eu…poate uneori depinde si de stare…sincer, la randul meu, ca si multi altii,nu “diger” chiar tot ce prind.
Voicunike nu ma intind cu o lista cu cartile care mi-au placut dar pentru “Viriconium”, pe o scara de la 1 la 5, as da 2/5.
2/5 = cartea ori m-a plictisit ori m-a enervat ori e prea incosistenta (prea multe parti slabe comparativ cu numarul de parti bune) ori e o combinatie a “calitatilor” de mai sus.
Harisson e destul de complex din punctul asta de vedere.
Genul de subiect si de scriitura din Cataratorii nu are legatura cu cel din Lumina.
Tocmai de aceea se pot face comparatii intre mainstream si sf,desi la prima categorie prea multi se dau meseriasi dar nu este nici unul , iar la a doua sunt prea buni pentru mainstream si le da cu tifla “meseriasilor”.
[…] vedere al constructiei literare, pe care multi nu au digerat-o din ce am putut constata pe blogul Tritonicilor. Povestirea lui Clive Barker “Intre dealuri, Orasele“este o veche cunostinta din […]
N-am citit varianta romaneasca la Viriconium, am parcurs originalul, asa ca nu-mi pot da cu parerea despre cum suna in traducere. Dar mi-a placut la harrison ca nu scrie ca un autor de sf de-ala pur si dur, ci ca un autor pur si simplu. Are niste imagini foarte plastice si cred ca asta si face sa i se potriveasca asa de bine eticheta new weird. If you ask me, din punct de vedere literar ii da clasa lui China Mieville, de pilda (ceea ce nu inseamna ca amicul China nu da clasa la 90% dintre autorii de fantasy).
harrison abordeaza scrisul dintr-un unghi putin mai diferit decat sf-ul - sa-i zic - traditional. metafizica. poezie? un rezultat unic. asta in LIGHT. nova swing este si mai si, as zice ca sparge niscaiva tipare.
[…] sa va plictisiti cu cronici mai aride. Pana atunci, ultimele SF-uri de pe raful mintii: Lumina de J.M. Harrison si ultima dintre cele patru antologii Gardner Dozois de la Nemira. Lumina este o […]
Salutari, amintea cineva ca traducerea ii apartzine lui Dan Popescu?
Daca nu, sa facem mentziunea cuvenita, pentru ca nu-i un text usor si fara truda omului n-am fi avut o versiune romaneasca.
Si o intrebare dintr-alea jenante rau de tot, dar musai de amintit:
De ce atzi pus in cap de pagina coperta editziei englezesti?
Daca vom merge in librarie si o vom cauta, cum vom recunoaste cartea?
Pace si binetze, Gyuri
sunt posturi mult mai noi despre cele cartile cele mai proaspete ale autorului pe care Tritonic le publica. le gasiti si pe site: Lumina aparuta in noiembrie 2008 si Nova swing, care va fi pe piata spre sfarsitul acestei luni.
spune-ti parerea
comentariul tau va fi moderat in cel mai scurt timp. nu vor fi acceptate comentariile ce contin jigniri, injurii sau un limbaj licentios.








destul de “heavy” cartea…si, din moment ce am rezistat la Viriconium (care nu a fost pe toate gusturile din ce am vazut) cred ca o sa-mi placa…a primit numai cuvinte de lauda…o asteptam cu nerabdare..acum, speram ca aparitia sa nu fie insotita de alte evenimente neplacute