De ce citim?

1000117_572292556147001_401890256_nÎnainte de a ȋncepe lectura unei cărți, evident, cititorul ȋşi alege acea carte într-un anumit mod. Titlul, coperta, autorul, câteva paragrafe citite, recomandările sau pur şi simplu ȋntâmplarea, duc cărțile ȋn mâinile cititorilor. O dată alegerea făcută, aceştia au anumite aşteptări de la conținutul cărții.

O cercetare realizată de colegii noştri ȋn martie 2013 printre studenții din Bucureşti arată că tinerii citesc pentru a se informa şi pentru a se relaxa. Astfel, oamenii urmăresc îmbogăţirea cunoştinţelor acumulate. Pentru fiecare dintre noi, informaţia este esenţială în dezvoltarea şi evoluţia personală. Pe de altă parte, omul citeşte pentru a se relaxa. Paginile unei cărţi ascund lumi nebănuite, care invită la visare, dar şi la relaxare. Chiar dacă o mare parte din cărţile citite sunt de ficţiune, toate pornesc de la întâmplări reale. În ele ne putem recunoaşte oraşul, vecinii sau chiar ȋntâmplări la care am luat parte.

Totuşi, aşteptările celor ce citesc pot fi mult mai diversificate fără ca aceştia să ȋşi dea seama. Este posibil ca cititorii să dorească să găsească printre rândurile cărții eroi sau locuri din copilărie, sfaturi sau probleme de viață asemănătoare cu ale lor care ȋşi găsesc rezolvare, sau eroi care trec de real.

Fie că are ca motivaţie informarea, relaxarea, dezvoltarea culturii general sau, pur şi simplu curiozitatea, cititul ar trebui să ocupe un loc important în viaţa fiecăruia.

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Please support the site
By clicking any of these buttons you help our site to get better