Interviu-Anamaria Ionescu

anamaria_ionescuÎn 2009, Anamaria Ionescu a publicat primul său volum de proză scurtă, „Camera obscură”. În acelaşi an s-a numărat printre laureaţii concursului de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” din Mizil. Premiul l-a primit pentru nuvela „Confesiune”. Noul volum al autoarei se numeşte „Pe cine nu laşi să moară” şi a apărut la Editura Tritonic.

Cum este Anamaria Ionescu în viaţa de zi cu zi? Ne puteţi spune câteva cuvinte despre dumneavoastră?

Am fost tentată să răspund că în viața de zi cu zi Anamaria Ionescu este un om normal, dar noțiunea este relativă. Existența mea diurnă are coordonate comune: muncesc și locuiesc într-un apartament într-un cartier suprapopulat din București. Momentele și oamenii speciali din viața mea fac diferența. Sunt binecuvântată de Dumnezeu: familia și prietenii mă iubesc și îmi îmbogățesc viața. Orice om care iubește și este iubit este deosebit.

Sunteţi redactor la radio şi scriitoare. Cum se îmbină cele două activităţi?

Nu știu dacă se îmbină, dar, din când în când, se completează. Meseria m-a ajutat să văd locuri, să cunosc oameni și să aflu  povești. Iar asta este seva cărților. În plus, am norocul să practic o meserie pe care o iubesc și asta mă ajută să îmi găsesc dispoziția pentru scris. Și reporteria și scrisul sunt creative și profund umane.

Noul dumneavoastră volum se numeşte “Pe cine nu laşi să moară”. Cum aţi ales titlul?

Este o replică pe care cititorii o vor întâlni în carte. Dar este și reprezentativ pentru mine și scriitura mea din acest moment. Recunosc, în privința titlurilor, alegerile mele sunt mai mult instinctuale decât gândite. Atunci când am ales titlul, pe acesta pur și simplu l-am “văzut” pe copertă. Și trebuie să recunoașteți că dă bine…

De unde a pornit ideea volumului? Are bază în realitate?

Eu scriu ficțiune, dar mă inspir din realitate. Un chip, o replică, un loc, un nume, o istorioară povestită la un pahar de vorbă, orice poate sta la baza unei nuvele sau povestiri. După apariția primei mele cărți, „Camera obscură”, au fost oameni care mi-au istorisit pățanii din viața lor tocmai ca să scriu despre ele. Dar nu merge așa. Eu trebuie să simt povestea, să rezoneze cu ceva din mine, pentru a fi în stare să găsesc forma în care să o îmbrac. Dincolo de punctul de inspirație, prozele mele sunt ficțiune. Dar asemănările cu realitatea nu sunt în totalitate întâmplătoare.

Pregătiţi şi alte volume? Cum vedeţi viitorul scriitoarei Anamaria Ionescu?

Scrisul este și va fi parte din viața mea. Aș merge mai departe și aș spune că este parte din mine. Pur și simplu nu pot face altfel. Am în pregătire un roman şi lucrez la o piesă de teatru. Probabil că voi mai scrie și proză scurtă. Într-un fel sau altul ne vom mai întâlni pe rafturile bibliotecilor și librăriilor…

Ioana Cȋrstea

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Please support the site
By clicking any of these buttons you help our site to get better