În luna mai dăm năvală!

cover micSperând că au trecut cu bine sărbătorile combinate 1Mai – Paște ne întoarcem cu toții voioși nevoie mare la lucru. Și pentru că eu nu știu să vă vorbesc decât despre cărți, o voi face acum, din nou, în public. Nu singur, ci împreună cu bunii mei colegi și prieteni.

Așadar pas cu pas:

Vineri 10 mai – mai la trap, mai la galop până la Ploiești la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga, unde vom prezenta FILOSOFIE ROMÂNEASCĂ ÎN SPAȚIUL PUBLIC. MODERNIZARE ȘI EUROPENIZARE, semnată de profesorul universitat Constantin Schifirneț. Vom prezenta acolo și titlurile noi. Și sunt destule.

Sâmbătă 11 mai – pe seară, pe la ora 7 PM, vom fi la ROABA DE CULTURĂ cu Monica Ramirez și Adina Speteanu, povestind despre romane de dragoste în general și mai ales despre SEDUCȚIA APEI, CRIMĂ LA TIMPUL TRECUT și ULTIMA FOTOGRAFIE

Marți 21 mai – la Bastilia, orele 18.30. La librăria Bastilia din Piața Romană. Prezentarea în premieră națională și internațională a volumului ECONOMIA PE ÎNȚELESUL TUTUROR, autor Lucian Anghel. Adică se lansează imprintul SMART BOOKS, al Facultății de Management a SNSPA, în partenriat cu Tritonic Books. Va fi acolo și Florina Pînzaru, decanul Facultății de Management.

Sâmbătă 25 mai – o nouă seară la ROABA DE CULTURĂ cu science fiction, horror și fantasy. Nu știu exact cine va fi acolo, dar bănuim că nu va lipsi Dănuț Ungureanu și MARLYN MONROE PE O CURBĂ ÎNCHISĂ

(tot) Sâmbătă 25 mai –  la Sibiu împreună cu Adrian Suciu, autorul de la UN ROMAN DE RAHAT. Voi citi și eu din ULTIMA FOTOGRAFIE. Locul și ora se vor anunța curând…

(pe surse) Marți 28 mai – la Bastilia din nou, despre colecția Studii feministe, primul volum, semnat Oana Băluță – FEMINISM MODERN REFLEXIV, sperăm și cu profesoara Mihaela Miroiu… Vom reveni cu amănunte…

Cam atât pentru moment. La revedere.
Bogdan Hrib – editor și autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Please support the site
By clicking any of these buttons you help our site to get better