Interviu George Arion (partea I)

Interviu acordat de dl. George Arion pentru Cărţile Mariei.

1.Sunteţi cel mai mare autor de romane poliţiste din România. Succesul vă sperie, vă ambiţionează?
Într-adevăr, sunt cel mai mare scriitor de romane poliţiste din România – am un metru şi optzeci şi doi de centimetri, nouăzeci de kilograme – de, odinioară am fost şi baschetbalist. Lăsând gluma la o parte, postura în care mă aflu e destul de ingrată. Mai mulţi critici literari mi-au acordat acest statut de “cel mai mare”, “un Raymond Chandler al României” etc. Dacă  la noi ar fi măcar o sută de autori buni de romane poliţiste, titlul acordat m-ar copleşi. Din păcate, numărul lor e cu mult mai mic. Pe blogul crimescene.ro am enunţat câteva dintre cauzele acestei situaţii. Privesc însă cu speranţă la cei care vin în urma mea – Adrian Onciu şi Bogdan Hrib sunt deja două certitudini ale literaturii   româneşti cu suspans. Mai sunt şi alţii, mai tineri – personal mizez în special pe talentul Oanei Stoica Mujea. E dinamică, e pasionată şi însetată de cultură. Despre ei şi despre alţii am scris cu entuziasm în Jurnalul de duminică, la rubrica mea Scena crimei, şi în Flacăra. Un altul i-ar fi minimalizat, sau i-ar fi ignorat, din teama de a nu-i fi răpit locul. Nu mă bântuie o astfel de frică – la sfârşit, fiecare va ocupa locul meritat în istoria literară, fiindcă ea e necruţătoare şi n-o poţi trişa. Eu îmi arog un singur merit: de la debutul meu ca prozator, salutat cu entuziasm de către Ov. S. Crohmălniceanu, i-am incitat pe critici ca, aplecându-se asupra scrierilor mele, să ia în seamă un gen urgisit, însă cu mare priză la public. De curând s-a difuzat la radio o piesă de-a mea – Scena crimei. Am avut parte de numeroase elogii din partea unor oameni pe care nu-i ştiam, cu ocupaţii din cele mai diverse. M-am bucurat? Aş fi ipocrit dacă aş spune că nu. A fost, într-adevăr, un succes. Şi totuşi, ce înseamnă succesul şi “cel mai mare”? Deşi am făcut mult sport, ideea de competiţie mă lasă complet indiferent. Mai important mi se pare, în special în lumea literelor, a artei, să nu fii obsedat să-i depăşeşti pe ceilalţi, ci să dai din fiinţa ta cât poţi mai mult, descoperindu-ţi originalitatea. Fiecare e unic şi tocmai această unicitate trebuie dezvăluită. Dacă asta îţi asigură reuşita, cu atât mai bine. Însă, repet, niciodată, eu, unul, n-am scris cu gândul că paginile mele trebuie să fie mai valoroase decât cele ale nu ştiu cui. Cea mai captivantă întrecere e cea cu tine însuţi.

2. Scrieţi romane poliţiste. De ce tocmai romane poliţiste?
Spuneţi că scriu romane poliţiste. Probabil. Am scris şi scenariile la filmele considerate poliţiste Atac în bibliotecă şi Enigmele se explică în zori, şi la serialul tv în zece episoade Detectiv fără voie. Serialul e inspirat de cartea mea cu acelaşi titlu, care strânge laolaltă Criminalul suprem, Atac în bibliotecă, Profesionistul, Ţintă în mişcare, Prefer căpşuni, Pe ce picior dansaţi?, Misterul din fotografie, O răpire, romane avându-l ca protagonist pe ziaristul Andrei Mladin. Este, însă, vorba nu numai de soluţionarea unor crime. Paginile cărţii descriu, uneori cu umor, alteori cu ironie şi chiar cu sarcasm, tarele acelei societăţi odioase de care ne-am despărţit, din păcate, doar parţial, acum douăzeci de ani. Alte volume ale mele, Necuratul din Colga şi Cameleonul sunt şi o radiografie a lumii de azi, prezentând evenimente derulate sub ochii noştri. Iar Spioni în arşiţă e o carte care propune o neobişnuită poveste de dragoste. După cum se exprima Dana Dumitriu, câteodată, în paginile mele, “criminalul şi victimele sunt doar nişte simple ingrediente”. Tocmai de aceea critica literară mi-a acordat o atenţie de care nu s-au bucurat alţii. O analiză remarcabilă a scrisului meu, exact în acest sens, datorată criticului şi istoricului literar Ovidiu Pecican, a apărut, de curând, în două numere (169 şi 170) din revista Tribuna.

3.Aveţi modele literare?
Sunt prea multe pentru a le înşirui. Vă dau un singur exemplu care, poate, o să vă surprindă: Mariana Alcoforado. Admir la autoarea Scrisorilor unei călugăriţe portugheze sinceritatea relatării, înălţimea sentimentelor exprimate. Mai amintesc, totuşi, pe cineva: pe Negruzzi. Stilul  lapidar din capodopera sa Alexandru Lăpuşneanul mă fascinează de zeci de ani. Poate de aceea eu însumi scriu concis.

4.Ce gen de literatură citeşte scriitorul George Arion? Aveţi autori preferaţi?
Este o prejudecată a  minţilor înguste aceea conform căreia dacă scrii romane cu tentă poliţistă, înseamnă că altceva nu mai citeşti. Să nu uitaţi, am debutat cu versuri – Atac în bibliotecă a apărut când aveam 37 de ani. Nu citesc numai cărţi dintr-un anume gen, iar scriitori preferaţi am mulţi. Stau uneori în fotoliu, în biblioteca mea adăpostită de două încăperi care comunică între ele. Rafturile îmbracă toţi pereţii, până în tavan. Privesc cotoarele volumelor şi zăresc pe ele sute de nume de autori care mi-au oferit ceasuri de încântare. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, chiar dacă, pe cei mai mulţi nu i-am cunoscut, trăind într-un alt timp şi nu-i voi cunoaşte niciodată, chiar dacă îmi sunt contemporani.

Puteţi citi continuarea articolului, vineri, 28 septembrie 2012.

O parte din cărţile publicate de George Arion:

Atac în bibliotecă
Cameleonul
Necuratul din Colga
Profesionistul
Fortăreaţa nebunilor
Crime sofisticate
Cele mai frumoase 100 de interviuri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Please support the site
By clicking any of these buttons you help our site to get better