Romanul DOI | Povestea ascunsa

Fiecare carte are o poveste care nu se vede. Sau mai multe. Cel putin una a autorului si una a editorului. In ziua cand un personaj cu numele Tony Mott mi-a lasat un mesaj pe facebook, aveam alte probleme si nici nu am intrat acolo… A doua zi, am citit mesajul si mi s-a parut ciudat, textul in romana, numele usor anglo-saxon… M-am gandit la Sampania Mott din perioada interbelica… Mott, peste tot! Am zis ca e o gluma. Si nu am raspuns… Au mai trecut cateva zile si m-au apucat remuscarile. Am scris sec, cerand un rezumat de 20 de randuri si un CV scurt. Am primit totul imediat… Toate acestea s-au petrecut in iulie 2011…

A urmat vara cu delegatii si concedii, a venit toamna cu mii de mici chestiuni de rezolvat, targul de carte, lansarile la Londra, ca intotdeauna pe repede-repede…

In februarie 2012, i-am scris eu.

Lucram la planul editorial. Ma tot gandeam la o rafala de autoare care sa revigoreze colectia Casmir. (Intre timp sunt deja opt!)

Am cerut volumul si l-am citit intr-o zi si o noapte reusind astfel sa-mi omor un week-end. Dar pentru o cauza buna. Mi-a placut cartea.

Desi la inceput am crezut ca e roman politist si pe la mijloc am simtit ca da spre love-story, la final nu pot sa zic decat ca e o poveste buna, reusita; nu stiu daca e frumoasa sau vesela (Adriana, personajul principal feminin are o viteza superluminica in exprimare si actiune, astfel ca de multe ori am ras cu pofta!), dar nu e trista si nici traumatizanta. As zice chiar ca are un fel de happy-end… Sau chiar mai multe. Treptat…

E o poveste rupta din viata, dintr-o viata de azi, plina de tracasarile zilnice, plina de telefonie mobila si facebook, de munca pana peste cap si de isterii citadine… Dar o poveste cu talc. Cititi pana la capat! Cu pofta si cu rabdare! Nu la job si nu in masina!

(Bogdan Hrib, 13 martie 2012)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Please support the site
By clicking any of these buttons you help our site to get better